Categorii: Lifestyle Știri Stiri Romania Timp liber

Calendar creștin ortodox, 29 iunie. Ce semnificație are sărbătorirea Sfinților Petru și Pavel

La finalul lunii iunie, credincioșii sărbătoresc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Cei mai mulți creștini încă respectă obiceiurile moștenite din moși strămoși.

În fiecare an, pe data de 29 iunie, Sfânta Biserică prăznuiește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, însă puțini sunt cei care știu de ce sunt prăznuiți împreună. Se spune că ambii au fost uciși în aceeași zi, din porunca împăratului Nero.

De ce au fost înmormântați împreună

Conform doxologia.ro, Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar sfântului Pavel i s-a tăiat capul, în cetatea Romei. Cei doi au fost înmormântați împreună, iar creștinii din Roma care au asistat la martirajul lor în mod sigur i-au cinstit de îndată după moartea lor.

De asemenea, Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt considerați ”stâlpi ai Bisericii și Luminători ai lumii”.

Pe 29 iunie, creștinii dau de pomană pentru sufletele celor morţi, astfel că sărbătoarea se mai numește și Moşii de Sânpetru.

În zonele rurale, sărbătorirea Sfinților Petru și Pavel marchează vremea secerișului. Se spune că ziua dinaintea sărbătorii este dedicată spiritelor cerului care umblă libere prin lume și îi pedepsesc pe cei care dorm afară. Legenda spune că usturoiul și pelinul alungă aceste duhuri.

Ilona Stepan, membra a juriului din Moldova la Eurovision, a rupt tăcerea. De ce a primit România 3 puncte, de fapt
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Ce se duce la biserică în această zi

În plus, în această zi, femeile împart oale cu apă, ”pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă”. Nu există restricții, iar oamenii au voie să lucreze orice vor, mai puțin să toarcă, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morţi.

În ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, femeile dau de pomană şi vase cu vin, lapte şi mâncare gătită, vase care se împodobesc deseori cu flori şi cireşe. O superstiție importantă spune că femeile nu au voie să mănânce mere, pentru a nu-i supăra pe morți. La biserică, credincioșii duc mere, zarzăre, coliva, colaci.

‘Sfântul Apostol Petru s-a numit Simon la început, dar Hristos Domnul i-a schimbat numele în Chefa care înseamnă Petru. În limba ebraică şi în limba greacă numele Petru înseamnă o piatră pe care poţi să o arunci dintr-o parte în alta, în schimb mărturisirea de credinţă pe care a făcut-o el şi anume, că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Celui Viu s-a numit piatra mărtuisirii, stânca.

El nu este numit stâncă, ci stâncă este numită mărturisirea Dumnezeirii lui Hristos, dar pentru că el mărturiseşte această credinţă care este piatra de temelie a Bisericii el este numit Petru, Petros, Chefa – în limba ebraică. Deci, Mântuitorul Iisus Hristos îi schimbă numele pentru a-i arăta în numele însuşi o vocaţie, aceea de a mărturisi credinţa în dumnezeirea lui Iisus Hristos ca fiind temelie a Bisericii’, a mărturisit Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Codul Rutier 2026: Amendă de peste 1.000 de lei pentru 51 km/h în localitate. Din iulie, sancțiunea crește
Share
Publicat de
andreea
Tags: BOR Calendar Ortodox credinciosi sarbatoare semnificatie sfantul pavel sfantul petru