Decese
Până astăzi, 65.478 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat. În intervalul 28.04.2022 (10:00) – 29.04.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 7 decese. Dintre cele 7 de decese, 2 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 3 la categoria de vârstă 60-69 de ani şi 2 la categoria de vârstă 70-79 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi.
Din totalul de 7 pacienţi decedaţi, 4 au fost nevaccinaţi, 3 vaccinaţi cu schemă completa. 1 dintre pacienţii vaccinaţi avea vârsta cuprinsă între 50-59 de ani, 1 avea vârsta cuprinsă între 60-69 de ani şi 1 avea vârsta cuprinsă între 70-79 de ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.
Testare
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.699 teste RT-PCR (3.097 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.602 la cerere) şi 14.769 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.975.482 teste RT-PCR şi 9.708.827 teste rapide antigenice.
Pacienți internați
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 1.210 cu 10 mai puţin faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 200 persoane, cu 7 mai mult faţă de ziua anterioară. Dintre cei 200 pacienţi internaţi la ATI, 178 sunt nevaccinaţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 73 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară. Niciun minor nu este internat la ATI.