Se numește Foxy Menagerie, are 42 de ani și este posesoarea celor mai mari sâni din lume, relatează sdpnoticias.com.
Foxy Menagerie a început transformarea în urmă cu șase ani, după ce a trecut printr-un divorț. De-a lungul anilor, a făcut numeroase intervenții estetice pentru a reuși să ajungă la înfățișarea pe care o dorește. Implanturile ei uriașe au aproape 7.000 de centimetri cubi, adică 7 litri de silicon.
Americanca din Michigan este foarte mândră de aspectul bustului ei, însă recunoaște că are și probleme din cauza sânilor foarte mari. Foxy recunoaște că, din cauza sânilor imenși, îi este foarte greu să gătească, să coboare scările și să se aplece pentru a se încălța, notează sdpnoticias.
Foxy Menagerie intenționează să mai apeleze la medicii esteticieni pentru a-și îmbunătăți aspectul fizic.
”Familia mea încă nu înțelege că vreau să fiu altă persoană și nici eu nu știu când voi fi pe deplin mulțumită de aspectul meu fizic. Am multe intervenții planificate pentru acest an”, a declarat voluptuoasa americancă.
FOTO: Instagram