Antonia are toate motivele să fie fericită. Artista îi are acasă, alături de ea, pe toți cei trei copii. Maya a venit din Italia pentru a petrece o perioadă de timp alături de celebra sa mamă.
După ce Antonia s-a separat de Vincenzo Castellano, Maya, fiica lor, a rămas în grija bunicilor, în Italia. Acum, Maya, în vârstă de 10 ani, a venit în vizită România, iar Antonia este în culmea fericirii.
Mai multe imagini postate în mediul online de Antonia o arată pe fiica ei în diverse ipostaze, aceasta impresionând pe toată lumea cu frumusețea ei, moștenită de la celebra sa mamă.
În imaginile postate pe Instastory, Maya apare în diverse ipostaze: la un salon de înfrumusețare, dansând sau jucându-se în zăpadă.
Antonia este considerată una dintre cele mai frumoase femei din România. Antonia a trăit o perioadă în America. A devenit cunoscută ca model, după care s-a dedicat unei cariere muzicale. Artista formează un cuplu cu Alex Velea de mai mulți ani. Din povestea lor de iubire s-au născut doi băieți: Dominic și Akim. Antonia mai are o fiică, Maya, din mariajul cu Vincenzo Castellano.