Categorii: Știri

Anchetatorii au găsit noi probe la casa lui Gheorghe Dincă

A treia zi de percheziții extinse la locuința suspectului din Caracal a scos la iveală noi probe. Anchetatorii s-au intors duminică la casa lui Gheorghe Dincă, împreună cu suspectul.

Potrivit Digi 24, cei de la DIICOT au găsit ieri pete de sânge pe un calendar și o pereche de pantaloni ai suspectului. Polițiștii au căutat și telefonul Luizei, fata dispărută în aprilie. 

„Cercetarea la fața locului reluată în această dimineață (smbătă – n.r.) a vizat fixarea prezenței Luizei la domiciliul inculpatului. Au fost ridicate 3 urme biologice, a fost efectuată o căutare în teren”, a declarat Mihaela Porime, purtător de cuvânt al DIICOT.

Întrebată despre căutările făcute într-un lan de floarea soarelui cu ajutorul detectoarelor de metale, Porime a spus: „Analizăm orice pistă posibilă”. Se pare că Dincă le-a spus oamenilor legii că în acel lan a aruncat telefonul Luizei Melencu. 

Cum arată acum Maria, tânăra găsită în stare gravă după o petrecere cu șeicii. E transformată total!
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Purtătorul de cuvânt a confirmat rezultatele expertizelor oaselor calcinate găsite la suspect acasă. Acestea aparțin unei fete între 12 și 17 ani, iar testele ADN au arătat că este vorba despre Alexandra Măceșanu. 

Porime a anunțat că cele trei telefoane găsite la locuința suspectului vor fi supuse unei percheziții informatice, în Capitală. 

 

FOTO. Milionarul de 58 de ani se iubește cu o femeie mai tânără cu 21 de ani
Cuplul momentului în România. Cunoscuta cântăreață se iubește cu fostul fotbalist FCSB
Cel mai nou SUV Renault arată mai bine decât Volvo XC90 și Audi Q7. Francezii au descoperit rețeta de succes
Share
Publicat de
-
Tags: ancheta caracal crime caracal gheorghe dincă