Categorii: Monden Vedete Romania

Alexandru Darie a fost înmormântat la cimitirul Bellu din Capitală. Gestul făcut de Anca Pandrea la căpătâiul fiului vitreg

Alexandru Darie a fost înmormântat, duminică (22 septembrie), la cimitirul Bellu din Capitală. El a fost condus pe ultimul drum de zeci de actori şi de oamenii care l-au iubit şi apreciat. Fosta soţie nu a fost prezentă la înmormântare. În schimb, Anca Pandrea, mama sa vitregă, a venit, deşi declarase că nu are de gând să meargă.

Oana Pellea, Andreea Esca, Emilia Popescu, Marian Râlea și mulți alți actori  s-au aflat printre cei care au venit la Cimitirul Bellu, pentru a-i aduce regizorului un ultim omagiu.

Alexandru Darie a fost înmormântat la cimitirul Bellu din Capitală

Trupul neînsufleţit al lui Alexandru Darie a fost depus vineri seară, la Sala Liviu Ciulei a Teatrului Bulandra din Bucureşti. Regizorul a încetat din viaţă la vârsta de 60 de ani, la la Spitalul Fundeni, pe secția de Terapie Intensivă.

Suferea de ciroză hepatică de mai bine trei ani, însă el nu se afla pe nicio listă de transplant, aşa cum s-a crezut iniţial, scrie Libertatea.

Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient

Anca Pandrea nu a rezistat şi a mers la căpătâiul fiului vitreg. Aceasta a aprins o lumânare și și-a rămas bun de la Ducu Darie, la Teatrul Bulandra. Alexandru Darie își va dori somnul de veci lângă părinții lui, Iurie Darie și Consuela Roșu.

Anca Pandrea a venit cu poza lui Iurie Darie la piept şi a plâns minute în şir, scrie Wowbiz.

‘Or să fie împreună acum, Ducu și Iura al meu’, a spus actriţa.

FOTO. Imagini fără rețineri la plajă: Raluca Zenga e o femeie singură după divorț și atrage atenția tuturor
FOTO. Imagini incendiare: apariție răvășitoare a brunetei care a înnebunit mapamondul
BT Leasing scoate la vânzare vehicule recuperate. Prețurile pornesc de la 1.500 Euro