Fiica Adrianei Iliescu, Eliza, a ajuns la vârsta adolescenței. Copila a venit pe lume în urma unei proceduri de inseminare artificială, iar mama ei a fost desemnată cea mai bătrână mamă din România.
Adriana Iliescu, fost profesor universitar de Limba Română, a născut-o pe Eliza Maria Bogdana la vârsta de 66 de ani, pe 16 ianuarie 2005. Fata nu este copilul său biologic, deoarece ovulul și sperma au provenit de la donatori anonimi, Adriana Iliescu fiind mai degrabă o mamă purtătoare.
Cel care a ajutat-o pe Adriana Iliescu să devină mamă a fost profesorul doctor Bogdan Marinescu, printr-o tehnică de fertilizare.
În perioada de autoizolare, femeia a încercat să se protejeze pe ea, dar și pe fiica ei, Eliza, în vârstă de 16 ani. Din nefericire, din cauza diferenței de vârstă dintre ele, au început să apară neînțelegeri.
Conform Impact.ro, Adriana Iliescu face toate eforturile pentru a se înțelege cu fiica ei adolescentă.
Femeia, ajunsă acum la vârsta de 82 de ani, are probleme de comunicare cu Eliza. Până nu demult, copila era o elevă silitoare și avea rezultate foarte bune la învățătură. În ultima perioadă, se pare că lucrurile s-au schimbat între cele două.
Adriana Iliescu și Eliza au părere diferite despre viață, lucru care a dus la numeroase certuri între cele două.
‘Eliza este foarte respectuoasă, dar a devenit emotivă, ca orice adolescentă. Relația dintre ele este foarte dificilă pentru că vorbim de generații atât de diferite. Eliza vrea să meargă cu fetele la mall, la cafenea, îi mai place câte un băiat. Își dorește și ea haine precum ale fetelor de vârsta ei, își dorește telefon modern. Tot ceea ce au și fac celelalte colege de școală.
Mama ei, însă, nu este forte permisivă, o ține foarte din scurt, vrea ca fata tot timpul să stea să citească. Îi spune că doar femeile culte și educate pot ajunge cineva în viață. Eliza visează să meargă într-o tabără cu fetele, să meargă la cafenea. Adrianei Iliescu i se par dovezi de rebeliune toate aceste pretenții ale fiicei. De aceea au tot timpul conflicte. Fata se simte ca ținută într-o colivie’, au dezvăluit surse apropiate celor familiei lor, pentru Impact.ro.
Adriana Iliescu a fost sinceră și a vorbit despre veniturile sale! Cea mai bătrână mamă din România a dezvăluit că are un venit lunar de 2000 de lei, însă niciodată nu s-a plâns că nu s-ar descurca cu această pensie.
‘Comparativ cu a altora, pensia mea este frumusica. Am o pensie de aproape 2000 de lei. Nu sunt multi bani pentru doua persoane, dar nici putini. Daca chibzuim acesti bani foarte bine, ne ajung si, Slava Domnului, ne descurcam! Nu ne plangem, alti pensionari o duc mai greu. Facem cumparaturi de la piata, gatim, ne aprovizionam din vara pentru iarna si avem grija pe ce cheltuim. Suntem atente si la reducerile de la mall. Cand incep si aud de ele, profit ca sa o innoiesc pe Eliza. Cumpar un tricou, o bluza, o fustita, ce ii trebuie oricarui copil’, a declarat Adriana Iliescu pentru wowbiz.ro.