Vești bune pentru fanii Adelei Popescu! Soția lui Radu Vâlcan va reveni la Vorbește Lumea, după ce a devenit mamă pentru a treia oară la începutul lunii iulie. Din data de 30 august, ea va fi din nou prezentă pe micile ecrane.
Adela Popescu nu a putut sta departe prea mult de televiziune! Vedeta tv a dezvăluit că va fi din nou gazda emisiunii Vorbește Lumea. Mama ei va fi cea care va avea grijă de cel de-al treilea bebeluș, în vreme ce băieții mai mari vor merge la grădiniță.
”Dragii mei, nu mă așteptam să vă dau așa rapid această veste, dar… mă întorc! De luni ne revedem la Vorbește Lumea, de la 10:30. Știu deja că voi avea emoții să fim împreună, așa că sper să-mi fiți aproape și să vedeți ce v-am pregătit alături de colegii mei.
Cum Radu e gata să îmi pregătească sandwich-ul de dimineață, mamaie să îl supravegheze pe bebeluș, iar copiii să picteze la grădiniță, mă declar mai mult decât pregătită să ne vedem, de luni până vineri, la Vorbește Lumea”, a declarat Adela Popescu înainte de revenirea la PRO TV, conform stirileprotv.ro.
Adela Popescu, în vârstă de 34 de ani, și partenerul ei de viață, prezentatorul de televiziune Radu Vâlcan, în vârstă de 44 de ani, se pregătesc de un eveniment important în viața familiei lor. Cei doi urmează să-l creștineze pe cel de-al treilea băiețel al lor. Adela Popescu a dat câteva detalii despre eveniment.
„Ne pregătim de botez. Știm locația, știm florile, știm ziua, știm biserica. Nu știm ținutele, nu știm orele. (…) După ce punem la punct chiar toate detaliile vor afla și invitații că sunt invitați. Vreau să facem o invitație oficială … o vom trimite pe WhatsApp și vom și suna că nu suntem așa de mulți”, a spus Adela Popescu la InstaStory, potrivit spynews.ro.