Doliu imens în industria muzicală! Solista Andreea Rodiana Fumu din Iaşi a decedat la doar 18 ani, după ce a pierdut lupta o boală necruţătoare.
Părinţii adolescentei au dat vestea cea tristă pe Facebook. Artista suferea de cancer osos.
“Astazi 04.10.2019, iubita noastra fiica Andreea Rodiana Fumu a dat ultima reprezentatie pe scena vietii!De astazi, iubita noastra, va canta pe cea mai mare scena,sus in ceruri,in fata unui auditoriu inegalabil. Asa cum bine scria ea acum cateva luni in urma, ca a facut boala «sa planga» , a luptat in surdina ca un adevarat soldat disciplinat, executand fara tagadatoate comenzile primite, fara sa se planga, pana la ultima suflare. Iti multumim fetita noastra iubita, ca timp de 18 ani, ne-ai ales sa iti fim parinti,pana cand Tatal Ceresc, te-a chemat la El!
Dorim sa multumim din suflet echipei medicale din Viena, care a fost alaturi de ea pana la sfarsit, prietenilor din Viena, niste oameni fantastici care au fost alaturi de noi si, nu in ultimul rand familiei, prietenilor, colegilor de servici, sefilor nostri care ne-au inteles pe tot parcursul acestui drum anevoios si voua tuturor, celor care ati cunoscut-o si indragit-o!Trupul ei neinsufletit va fi repatriat marti, 8 octombrie, si va fi depus la capela cimitirului Sf.Vasile iar inmormantarea va avea loc joi.Vom reveni cu detalii.Va multumim!”, au scris părinții regretatei artiste, Carmen și Costel Fumu.
Andreea Rodiana a primit diagnosticul crunt în 2018. Doctorii i-au spus că are o formă rară de cancer osos: sarcom pelvin, cu metastaze pulmonare şi osoase.