Categorii: Știri

Simona Halep a fost eliminată în semifinale la Dubai. ”Halep nu a putut să îmi facă față”.  Cu câți bani pleacă acasă fostul lider mondial

Simona Halep  (România, 23 WTA)  a fost eliminată în semifinala de la Dubai (Emiratele Arabe Unite).  Jelena Ostapenko a învins-o pe româncă  în trei seturi, cu 2-6, 7-6 (0), 6-0, vineri, în semifinalele turneului WTA 500 de la Dubai. Românca părăsește turneul. Premii totale au fost de 768.680 de dolari.

Simona Halep, campioană la Dubai în 2015 şi 2020, a avut o evoluţie foarte bună în primul set, câştigat cu 6-2,  însă a avut o cădere drastică în setul decisiv.

Halep nu a câştigat nici măcar un punct în tie-break, după care și-a pierdut total concentrarea.  În decisiv, Ostapenko s-a impus cu 6-0.

”Halep nu a putut să îmi facă față”

Letona Jelena Ostapenko a declara că Halep nu face față forței sale.

„Simona este o jucătoare constantă. Dacă joc cu ea, trebuie să fiu agresivă. Cel mai probabil se va apăra. Am jucat cu ea acum mult timp. Trebuie să o urmăresc din nou. Principalul lucru este că, indiferent cât era scorul, când am jucat agresiv, de cele mai multe ori, am câștigat meciurile. În special în finala de la Roland Garros. Chiar dacă am pierdut, când am intrat în teren, Halep nu a putut să îmi facă față”, a spus Jelena Ostapenko.

Cu câți bani pleacă acasă

Simona Halep și-a asigurat un cec în valoare de 37.500 de dolari și 185 de puncte în clasamentul WTA.

Cătălin Măruță se luptă cu datorii de peste 1 milion de euro! După ce Pro TV l-a dat afară, ies la iveală...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Este al doilea meci de tenis pe care Simona Halep îl pierde în fața Jelenei Ostapenko, după finala de la Roland Garros din 2017, când Ostapenko a reușit să se impună în fața lui Halep cu scorul de 4-6, 6-4, 6-3.

Halep a câștigat turneul de la Dubai în 2015 şi 2020.

În finala de sâmbătă, Jelena Ostapenko va juca împotriva rusoaicei Veronika Kudermetova (31 WTA, 24 de ani), care a ajuns în finală după ce Marketa Vondrousova a abandonat.

 Simona Halep va coborî în clasamentul WTA până pe locul 26.  Dacă ar fi câştigat turneul de la Dubai, Halep ar fi acumulat 2.117 puncte și ar fi urcat pe locul 21 WTA.

Diana Munteanu a stârnit controverse după ce a apărut în costum de baie în zăpadă: „ Cum să te filmezi așa?”
FOTO. Milionarul de 58 de ani se iubește cu o femeie mai tânără cu 21 de ani
Cel mai nou SUV Renault arată mai bine decât Volvo XC90 și Audi Q7. Francezii au descoperit rețeta de succes
Share
Publicat de
loredana.dinu
Tags: bani dubai. 2016 invinsa Jelena Ostapenko loc 26 simona halep wta