Categorii: Viral

S-au căsătorit, deși amândoi au peste 100 ani! Povestea emoționantă a impresionat pe toată lumea

Un bărbat de 100 de ani și o femeie de 102 ani s-au căsătorit, chiar dacă au ajuns la o vârstă venerabilă. 

Cei doi au ales să trăiască împreună la un azil de bătrâni din Ohio. Proaspătul mire, John Cook, este veteran de război și a sărbătorit recent un secol de viață, iar partenera sa, Phyllis, va împlini pe 8 august 103 ani. 

„Nu ăsta era planul, dar eram acolo și ei au spus că ne putem căsători, iar eu am hotărât să trecem la treabă“, a declarat John. 

DOLIU în politică! A murit consilierul județean Camelia Ciornia
Inna, Delia sau Gina Pistol, poze pe care le-ar vrea șterse! Ipostaze stânjenitoare în public

Cei doi pensionari sunt împreună de un an și ambii au mai fost căsătoriți de două ori. „Sincer, ne-am îndrăgostit unul de altul. Știu că poate suna forţat ca cineva de vârsta noastră să se îndrăgostească, dar noi am făcut-o. Am fost pur și simplu compatibili într-o mulțime de privințe și am început să ne bucurăm unul de compania celuilalt“, a spus Phyllis.   

Au apartamente separate

Însurățeii își petrec timpul la azilul de bătrâni, unde mănâncă împreună, stau la soare și se plimbă cu scutere electrice. Cu toate că cei doi au apartamente separate, își doresc să savureze fiecare moment petrecut împreună. 

FOTO. Anamaria Prodan a încălzit atmosfera cu apariția în costum de baie, la Predeal, deşi temperatura e cu minus!
Olivia, apariție în bikini: „A arătat aproape tot”
Limuzina primită de Ceaușescu de la ultimul Șah al Iranului, vândută cu o sumă record. Cum arată și ce dotări are