Categorii: Știri Stiri Romania

România se apropie rapid de scenariul 4! Ce noi măsuri ar putea prevede

România se apropie rapid de scenariul 4! Iată ce noi măsuri ar putea prevede această situație. 

România se apropie rapid de scenariul 4! Ce noi măsuri ar putea prevede

Numărul bolnavilor de coronavirus din România a crescut semnificativ, așa că autoritățile se pregătesc să emită o nouă ordonanță militară atunci când se va depăși numărul de 2.000 de cazuri. 

Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a cerut măsuri suplimentare pentru protecția vârstnicilor și a celor care suferă de alte boli, scrie Antena 3. Mai exact, românii suspectaţi de COVID-19 şi care au acasă persoane vulnerabile ar uma să fie trimişi direct în carantină.

Ce i-a adus sfârșitul lui Mircea Lucescu, de fapt! Ovidiu Ioanițoaia a făcut dezvăluirea!
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

„Comorbiditităţile trebuie să le protejăm. Avem un scenariu 4 în care ne gândim la cei care stau în izolare cu familiile şi au persoane peste 65 de ani, cei afectaţi să nu meargă în izolare, ci să stea în carantină. Avem nişte propuneri pe care le-am făcut la colegii de la Ministerul de Interne, ca într-o Ordonanţă Militară viitoare să puteam cuprinde şi acest punct, ca să ne pretejăm. Preconizăm un vârf al acestei pandemii spre a doua jumătate a lunii aprilie, cu un număr mediu de cazuri de 10.000”, a declarat ministrul.

Foto: Shutterstock

Vila lui Mircea Lucescu a fost invadată de oameni ai străzii. Cum a fost posibil
Mircea Lucescu i-a spus ultima sa dorință doctorului Dragoș Vinereanu, șeful Secției de Cardiologie a Spitalului Universitar
Radare fixe 2026: cand devin active si cum calculeaza viteza medie
Share
Publicat de
monica
Tags: coronavirus romania pandemie coronavirus scenariul patru stare de urgenta