Cazul șocant al Sorinei, fetița din Baia de Aramă, care a fost târâtă de procuroarea Maria Pițurcă afară din casa în care locuia, este departe de a se finaliza.
Răsturnare de situație în cazul Sorinei, fetița luată cu mascații: ce se va întâmpla cu copila de azi
Micuța a fost scoasă din locuință cu câteva echipaje de mascați, iar scenele revoltătoare i-au îngrozit pe românii care au văzut filmările și fotografiile din ziua respectivă.
Tribunalul Olt judecă miercuri, 10 iulie solicitarea procurorului general de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale prin care să fie interzisă părăsirea teritoriului României de către Sorina, fetiţa din judeţul Mehedinţi adoptată de soţii Săcărin, scrie Agerpres.
‘Curtea de Apel Craiova a admis cererea de strămutare de la Tribunalul Mehedinţi la Tribunalul Olt, a dat desfiinţată de drept sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în care soluţionarea procesului a fost declarată în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, a dispus înaintarea dosarului în favoarea Judecătoriei din Drobeta Turnu Severin şi refacerea tuturor actelor îndeplinite de instanţă înainte de strămutare’, a precizat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Craiova, Ionel Grigorie.
Procurorul general interimar, Bogdan Licu, contestă în instanţă decizia judecătorilor prin care fetiţa din Baia de Aramă a fost dată spre adopţie şi a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minoră.
De asemenea, procurorul general a cerut în instanţă interzicerea părăsirii teritoriului României de către fetiţă, până la administrarea probelor în dosarele penale constituite la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.
Sorina se află momentan la familia adoptivă, doi români stabiliți la New York
Sorina a fost luată, pe 21 iunie, de către procurorul de caz din locuinţa familiei asistentei maternale din Baia de Aramă, unde locuia de la vârsta de un an şi două luni. Procurorul, însoţit şi de un psiholog şi un asistent social de la DGASP Dolj, a descins cu mascaţii la familia respectivă pentru a efectua o percheziţie domiciliară, pe motiv că fetiţa era adoptată de familia din Craiova care are şi cetăţenie americană, printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Craiova, iar asistentul maternal nu mai avea dreptul să o deţină pe Sorina.
Potrivit presei locale, asistentei maternale i s-a desfăcut contractul de muncă, iar autorităţile au considerat că fata stă ilegal la domiciliul acesteia.
Mariana Șărămăt, fosta asistentă maternală a Sorinei, a fost audiată de procurori. Femeia a făcut o declarație conform căreia își dorește în continuare ca fetița să se întoarcă la ea.
Momentan micuța Sorina se află la familia adoptivă, doi români stabiliți la New York. Ei intenționează să plece cu fata de 8 ani înapoi în Statele Unite ale Americii.
‘Nu știu de ce sunt chemată. Vreau să văd și pe urmă stăm de vorbă, nu știu nimic. Luptăm în continuare’, a declarat Mariana Șărămăt, conform Cancan.