Categorii: Meteo Știri

Prognoza meteo vineri, 03 decembrie 2021. Care sunt previziunile ANM

Vremea se schimbă radical, iar temperaturile vor scădea brusc. Iată prognoza meteo pentru 3 decembrie.

Conform estimărilor meteorologilor, în vestul, centrul şi nordul ţării vremea se va răci, pe parcursul zilei cerul va fi mai mult noros şi pe arii extinse se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie și trecător lapoviță și ninsoare, iar spre seară și în prima parte a nopții, în sudul şi estul Transilvaniei şi în jumătatea de nord a Moldovei vor predomina ninsorile.În regiunile sudice şi sud-estice va fi în continuare cald, iar cerul se va înnora treptat şi mai ales seara, pe alocuri, va ploua slab. La munte, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zapada. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 10…15 l/mp şi vor fi condiţii de polei. Vântul va prezenta intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în zona montană înaltă, unde vor fi rafale de peste 60…80 km/h, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 5 şi 15 grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Dobrogei.

La munte, cerul va fi noros şi se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 10…15 l/mp şi vor fi condiţii de polei. Vântul va prezenta intensificări, viteze mai mari urmând a se înregistra pe creste, unde vor fi rafale de peste 60…80 km/h, viscolind ninsoarea. Valorile de temperatură nu vor avea variaţii semnificative faţă de intervalul precedent.

Vremea în București

Vremea va fi caldă pentru această zi. Cerul va fi variabil pe parcursul zilei, apoi se va înnora şi temporar va ploua, iar spre sfârșitul nopții și în orele dimineții vor fi posibile precipitații mixte.
Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în a doua parte a intervalului.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 1…3 grade.

Valul polar, în România

Directorul ANM Elena Mateescu a vorbit, la Antena 3, despre fenomenele ce vor apărea în România.

“Mai ales de mâine, în partea de vest, centru și nord a țării, vremea va intra într-un proces de răcire, acolo unde maximele nu vor mai depăși 10 grade Celsius, în timp ce în partea de sud, sud-est a țării, mai vorbim pentru ziua de mâine de valori de până la 15 grade Celsius, în special în sudul Dobrogei, dar sâmbătă răcirea se va semnala în toată țara, inclusiv în partea de sud și sud-est a țării, pentru că maximele la scara întregii țări se vor situa în general între 1 – 8 grade și vorbim de precipitații sub toate formele.

BREAKING | Helmut Duckadam a murit la 65 de ani! Fostul portar a fost operat în vara lui 2024. Cine a făcut...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică

Dacă în zonele mai joase de relief este posibil să consemnăm precipitații sub formă de ploaie și lapovițe, în zona montană vor predomina ninsorile, nu numai la altitudini mai mari, de 1.500 de metri, acolo unde și intensificările vântului la rafală se vor situa între 60 până la 80 de km/h viscolind ninsoarea, mâine este posibil să consemnăm precipitații sub formă de ninsoare și în partea de sud și est a Transilvaniei, precum și înjumătatea nordică a Moldovei în prima parte a nopții, după care pe parcursul zilei de sâmbătă, așa cum menționam, ploi în Dobrogea, Muntenia și Oltenia, iar în zona montană precipitații mixte, iar la altitudini mai mari, predominant ninsori.

Duminică, o ușoară încălzire. Vom observa maxime de la 3 până la 13 grade, chiar și luni, dar la munte vor continua la altitudini mai mari de peste 1.500 să predomine ninsorile și la începutul săptămânii viitoare”, a spus Elena Mateescu, la Antena 3.

Reacția incredibilă a lui Gigi Becali despre moartea lui Helmut Duckadam
FOTO. Imagini hot cu Mădălina Ghenea. Cum se menține în formă
Poți vira stânga în giratoriu dacă te afli pe banda din dreapta?