Categorii: Meteo Știri Stiri Romania

Prognoza meteo, 25 august 2020: vreme caniculară, dar instabilă. În ce zone vor fi precipitații

Marți, 25 august, vremea va fi călduroasă pentru această perioadă, însă meteorologii au emis și un cod galben de vreme instabilă în anumite zone. În București, șanse mai mari de ploaie vor fi abia spre seară.

În sud-vest, centru, nord, nord-est și la munte, vor fi averse, descărcări electrice, vijelii și grindină. Izolat, cantitățile de apă vor depăși 50 l/mp, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

În ce zone va ploua

În schimb, canicula va pune stăpânire pe sudul și centrul Munteniei, unde se vor înregistra și 34 de grade Celsius.

În Capitală, maximele termice vor fi de 32 – 34 de grade Celsius, iar spre seară sunt așteptate înnorări accentuate, ploi, tunete și fulgere.

La munte, vremea va fi instabilă, iar cantitățile de apă depășesc 20-25 l/mp și la izolat 40-50 l/mp. Temperaturile vor fi mai mici față de intervalul anterior.

Pe litoral, va fi vreme bună de plajă. Temperaturile maxime se încadrează între 26 și 28 de grade Celsius, iar cele minime ajung până la 20-21 de grade Celsius. Temperatura apei va avea între 23 și 26 de grade.

O însoțitoare de zbor îl dă de gol pe Traian Băsescu. Ce ar fi făcut în avion
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient

Vremea continuă să fie caniculară

În următoarele săptămâni, ANM a anunțat că temperaturile vor fi caniculare în majoritatea regiunilor.

În Muntenia, vremea va fi călduroasă pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, chiar caniculară, pe arii restrânse în zonele de câmpie.

Media valorilor maxime va fi cuprinsă între 29 și 33 de grade, chiar mai ridicată cu 1…2 grade în ultimele trei zile ale lunii august. Temperaturile minime se vor situa între 15 și 18 grade, în medie.

 

FOTO. Imagini incendiare: apariție răvășitoare a brunetei care a înnebunit mapamondul
Imaginile zilei: Gigi Becali a cărat „cărămizi” de bani cash cu papornița de hârtie!
Cât costă cel mai nou sedan BMW în România?
Share
Publicat de
andreea
Tags: precipitatii prognoza meteo 25 august 2020 vreme caniculara