Categorii: Știri Stiri Romania

Premieră în justiția din România: un caz de bullying, trimis în instanță

Cazul un elev bătut crunt de un coleg în sala de clasă a fost trimis în instanță. Acesta este primul dosar de bullying care ajunge pe masa judecătorilor din România.

După ce s-a adoptat recent legea care definește termenul de bullying, cazul unui elev bătut de un coleg de clasă a fost trimis în judecată.

Premieră în justiția din România

Mai mult decât atât, judecătorul a obligat școala unde a avut loc agresiunea să facă publice imaginile din acele momente. 

'PLEACĂ Marco'! Adevărul despre ELIMINAREA Prințului, după ce s-a anunțat că a fost dat afară
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

„Școala a încercat să găsească un motiv să nu ne dea înregistrarea, dar am ajuns în instanţă şi am obţinut-o. Apoi, pe baza acestei înregistrări, şcoala şi părinţii acelui elev sunt chemaţi în judecată şi noi le solicităm suma de 15.000 euro cu titlu de daune. În momentul de faţă, agresorul fiind minor (11 ani), nu pot fi luate măsuri din punct de vedere penal, dar protecţia Copilului ar trebui să ia măsuri”, a declarat avocatul Adrian Cuculis, pentru Antena 3.

Foto: captură Antena 3

„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Share
Publicat de
monica
Tags: agresiune scoala bullying premiere justitie