Categorii: Lifestyle Timp liber

Povestea iepurașului de Paște. Ce simbolizează, de fapt, acest animal

Se apropie una dintre cele mai importante sărbători creștine, Paștele! În această zi este prilej de sărbătoare și voie bună alături de familie. Paștele simbolizează Învierea Domnului, iar îndrăgitul iepuraș reprezintă simbolul acestei sărbători.

Povestea iepurașului de Paște. Ce simbolizează, de fapt, acest animal

Povestea iepurașului de Paște. Ce simbolizează, de fapt, acest animal! Se spune că tradiția acestuia îşi are originile în legendele păgâne. Potrivit datinilor, iepurele reprezintă la păgâni simbolul lui Eostre, zeiţa primăverii.

Se spune că zeița a găsit o pasăre rănită în timpul iernii, iar singura soluţie pentru a o salva a fost să o transforme în iepure. În acest mod, iepurele putea să facă și ouă.

Mai mult de atât, iepurașul de Paște este o fiinţă lunară, iar ciclurile lunii sunt cele care determină în ce zi sărbătorim Paştele, în fiecare an. În Europa, Asia sau Africa, petele de lună ar reprezenta iepuri. Pentru azteci, aceste pete proveneau de la un iepure pe care un zeu i-l aruncă în faţă.

Conform Historia, în arta medievală creştină, animalul avea o semnificație specială. Acest animal figura în manuscrise şi în reprezentările nordice ale Fecioarei cu pruncul. În plus, primele legende ale iepurașului de Paște au apărut în secolul al 15-lea în Germania.

Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu

Povestea iepurașului de Paște! Se spune că iepurele ascundea darurile pascale într-o grădină. Totodată, germanii sunt primii care au inventat dulciurile în formă de iepuraş, la 1800, din aluat şi zahăr.

De asemenea, iepurele este și un simbol al fertilităţii. Indiferent de originea lui, sălbatic sau de casă, animalul se leagă de ideea de regenerare şi înnoire neîntreruptă a vieţii.

Contradictoriu, iepurele mai este asociat și cu lenea sau beţia, deci cuprindea şi binele, şi răul. Cu toate acestea, iepurașul de Paște rămâne simbolul acestei sărbători creștine.

Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
Coloană de mașini la deschiderea noului tronson din Autostrada Moldovei – VIDEO
Share
Publicat de
andreea
Tags: animal invierea domnului Povestea iepurașului de Paște. simbol iepuras paste simbol pagan traditie