Categorii: Știri

Povestea ciobanului modern. Ștefan se ocupă de sute de oi și este student la două facultăți

Ștefan este un tânăr cioban, pasionat să aibă grijă de sutele de oi și de afacerea tatălui său. Crescut în spiritul familiei de a avea grijă de afacerea cu oi, Ștefan s-a văzut nevoit să își îndrepte atenția către studii, pentru a-și susține ceea ce îi place să facă dintotdeauna.

În prezent, Ștefan studiază silvicultură la Universitatea Transilvania din Brașov. Dorința de a dezvolta afacerea familiei și a face profit l-a determinat să aplice la două facultăți, reușind să studieze silvicultură, în Brașov, și științe economice, la Cluj.

„A început aşa, pe neașteptate toată povestea. Eu, când am fost la liceu şi în generală, n-am prea învățat, eu eram acolo treacă-meargă, mai mult pe la animale, aşa îmi plăcea mie, nu-mi plăcea să învăț”, spune Ştefan Stănuş

A fost determinat să învețe

Ștefan a terminat liceul dar n-a luat BAC-ul. Aflându-se la o rudă, a conștientizat că se poate pregăti pentru BAC, văzând un caiet de biologie, care nu avea multe pagini de învățat.

„Între timp a trebuit să mă duc în Germania după o maşină şi când am ajuns în ţară, eram foarte obosit şi m-am oprit în Banat la mătușa mea, ea acolo stă, la Lugoj şi vară-mea învăţa pentru BAC şi avea un caiet la biologie, nu era nici plin, mi s-a părut puţin de învățat pentru BAC. Şi m-am uitat aşa la caiet şi am zis, nu pot să învăț? Că sunt numai câteva pagini”, mai spune Ştefan, potrivit Antena3.

Cu ajutorul acelui caiet, tânărul cioban reuşit să ia proba la biologie. Ulterior, a început să facă meditații şi a trecut şi de probele la matematică şi română.

De la oi la facultatea de silvicultură

„Am ajuns la facultatea de Silvicultură din Brașov, fiind cea mai bună din ţară, a fost greu la început, eu neștiind nici să învăț cum trebuia, mi-a fost greu, dar, între timp am reuşit , am ajuns bursier în anul e şi anul 4”, mai spune Ştefan Stănuş.

În același timp, își ajută familia să se ocupă de oi, mulge oile în fiecare zi de vara până toamna târziu.

S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri

Apoi, face brânza, cu la fel de multă pasiune.

„Nu ai niciun gând aici….. să mă duc cu maică-mea la brânză! Ne trezim dimineața pe la 4… și tot așa!”

Timpul și-l petrece la cursuri, între smartphone și calculator, dar nu uită să meargă și la stână.

Ștefan are tradiția familiei bine înrădăcinată și spune că nu s-ar muta la oraș.

 

 

FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după ce s-a afișat întâi cu logodnica și...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important