Categorii: Știri Stiri Romania

Parlamentul a decis: jurnaliștii vor fi scutiți de impozitul pe venit!

Jurnaliștii vor fi scutiți de impozitul pe venit, după ce Parlamentul României au aprobat astăzi un proiect de lege în acest sens. Pentru a intra în vigoare, mai e nevoie doar de validare din partea președintelui Iohannis.

Parlamentul a decis: jurnaliștii vor fi scutiți de impozitul pe venit!

Camera Deputaților a adoptat astăzi un proiect de lege care prevede scutirea de impozit pentru veniturile din salarii și din drepturi de autor realizate ca urmare a desfășurării activității de jurnalism. 

Proiectul va fi aplicat, după validarea de către președinte, imediat după publicarea sa în Monitorul Oficial. Scutirea de impozitul pe venit se aplică atât pentru contractele de muncă ale ziariștilor și tehnicielor de presă, cât și pentru contractele de drepturi de autor. 

Medicii au refuzat dorința familiei lui Mircea Lucescu. Conducerea Spitalului Universitar, de neclintit chiar și după venirea lui Răzvan Lucescu
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

„Estimez că ar fi circa 10.000 de contribuabili în această situație, cu un impact negativ asupra bugetului de circa un milion de euro”, a declarat Valeriu Steriu, inițiatorul proiectului, pentru G4Media.ro. 

 

FOTO. Cea mai înfocată fană a lui Chivu: „Sunt o vitrină”
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Un Mercedes lăsat în service „s-a plimbat” pe la două baruri înainte de a fi oprit de proprietară. Poliția a intervenit
Share
Publicat de
monica
Tags: impozit pe venit impozit ziaristi proiecte de lege