Categorii: Știri Stiri externe

Papa Francisc, emoționat de mărturia unei românce. ”Zi de zi suport dureri cumplite cu o doză de morfină”

O româncă, dependentă de morfină, l-a impresionat pe Suveranul Pontif.

Papa Francisc a fost întâmpinat de 550 de oameni necăjiți din diferite părți ale Europei, cu ocazia Zilei Mondiale a Săracilor.

Mariana, în vârstă de 43 de ani, este românca care i-a emoționat pe toți cei prezenți, inclusiv pe Pontif care s-a apropiat de ea, exprimând cuvinte de mângâiere, în cadrul evenimentului “Întâlnire de Mărturie și Rugăciune cu Săracii”.

Femeia își alină durerile cu ajutorul morfinei

Mariana a venit în Italia, în urmă cu 15 ani, în căutarea unei vieţi mai bune. În 2008, partenerul său de viaţă a murit după o boală scurtă şi gravă, iar ea a rămas cu cei doi copii, pe care i-a adus în Italia.

Femeia a povestit că suferă de o afecțiune ce o ţine într-un scaun cu rotile.

„Chiar dacă durerile mele sunt foarte puternice, sunt toată umflată și nu mai pot rezista pe acest scaun, sunt fericită să fiu astăzi aici, să vă cunosc personal. Sunt româncă, mă numesc Mariana și am 43 de ani. Am ajuns în Italia acum 15 ani din România, pe 6 iunie 2006, să fiu îngrijitoare, lăsând acasă doi copii de 6 și 8 ani, din voia soțului meu, împotriva voinței mele, în căutarea unei vieți mai bune, alta decât sărăcia în care am trăit. În 2008 mi-am pierdut soțul după o boală scurtă și gravă. După ce a murit soțul meu, am luat copiii și m-am întors în Italia să locuiesc aici”, a început Mariana povesea în fața Papei Francisc.

”Doza de morfină care îmi este administrată este foarte mare”

După încercări de a se vindeca, românca s-a ales cu o altă afecțiune ce îi provoacă dureri cumplite, pe care le alină cu ajutorul unui infuzor cu morfină.

„Câțiva ani mai târziu a început drama mea, un sindrom dureros devastator care a atacat coloana lombară și membrele inferioare. Au numit-o durere benignă pentru că nu a provenit dintr-o tumoare, dar a fost suficient de devastatoare încât să-mi deranjeze familia și viața profesională. Am fost sfătuită să fac o operație care, însă, în loc să-mi rezolve boala, mi-a provocat o afectare gravă care mă obligă la semiinfirmitate și care îmi dă dureri mari care nu dispar nici cu medicamente puternice. Am mai făcut zece operații pentru a încerca să-mi îmbunătățesc starea, dar fără rezultat”, a continuat românca.

Cătălin Măruță se luptă cu datorii de peste 1 milion de euro! După ce Pro TV l-a dat afară, ies la iveală...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Vizibil emoționată, cu lacrimi în ochi, femeia a continuat să își spună durerea.

“Fiii mei au acum 22 și 24 de ani. Dumnezeu m-a binecuvântat cu acești doi copii minunați, pe care i-am crescut cu mii de dificultăți, fie în România, fie în Italia. Ei au ajuns acum să facă de toate, ei sunt îngrijitoarea mea, lucrează ca menajeră pentru casă, gătesc, spală rufele, fac cumpărături, ei îi fac baie mamei, ei o îmbracă pe mama.

Puterea în acest calvar o am de la Iisus, pentru că sufăr de 10, aproape 11 ani și El nu m-a părăsit niciodată. Deși sănătatea nu mi-a revenit, zi de zi suport aceste dureri cumplite cu o doză de morfină despre care medicul meu spune că este pentru cai.

Port cu mine mereu o pompă ce împinge morfina către măduva spinării. Doza de morfina este foarte mare, de obicei o ia cineva care stă să moară, dar mie îmi atenuează doar 20% din durere.

Le mulțumesc tuturor italienilor care m-au ajutat, pentru că au fost foarte mulți, le mulțumesc medicilor care mi-au fost și îmi sunt aproape, îi mulțumesc părintelui Edoardo care nu m-a abandonat niciodată”., a spus Mariana.

Femeia a fost însoțită de Don Edoardo Rossi, directorul eparhial al organizației Caritas.

Diana Munteanu a stârnit controverse după ce a apărut în costum de baie în zăpadă: „ Cum să te filmezi așa?”
FOTO. Milionarul de 58 de ani se iubește cu o femeie mai tânără cu 21 de ani
Cel mai nou SUV Renault arată mai bine decât Volvo XC90 și Audi Q7. Francezii au descoperit rețeta de succes
Share
Publicat de
loredana.dinu
Tags: credinta mariana marturie emotionanta morfina papa francis romanca