Categorii: Știri Stiri externe

O polițistă, umilită pe internet de colegi, cu fotografii intime

O polițistă din SUA a fost umilită pe internet de colegii săi. Aceștia au postat în mediul online mai multe imagini în care susțin că este surprinsă în ipostaze intime. 

Cristina Villeda este polițistă la NYPD de aproape doi ani, însă colegii ei au batjocorit-o pe internet, postând fotografii în care tânăra ar apărea în ipostaze intime. 

Polițista susține că nu este ea în fotografii

Pentru că pozele au început să circule foarte mult pe rețelele sociale, Cristina a decis să își apere punctul de vedere, așa că a scris un mesaj pe Instagram. 

Baba Vanga, previziunea care a cutremurat o lume întreagă! Ce se va întâmpla în anul 2025: SFÂRŞITUL este aproape

„Cine crede că în aceste imagini sunt eu greșește! Nu am avut niciodată piercing în buric, nu am avut niciodată un iPhone roz și am părul ondulat! Habar n-aveți dacă am un iubit sau o familie! Faceți o greșeală imensă! Săraca fată ale cărei fotografii circulă așa. Cea mai tristă parte din toată această poveste este faptul că au inventat asta despre mine chiar colegii mei. Pentru polițistul care a început totul, să te binecuvânteze Dumnezeu! Trebuie să te simți mizerabil ca să încerci să îi faci rău altei persoane cu asemenea minciuni”, susține polițista

FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
Când intră în vigoare „ROVINIETA DE MUNTE” de pe Valea Prahovei? Cine o achită?