Nelu Tătaru: ”În condiţiile în care avem aceste zece mii de cazuri în trei-patru zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă”

10.07.2020, 09:34
Nelu Tătaru: ”În condiţiile în care avem aceste zece mii de cazuri în trei-patru zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit despre creșeterea îngrijorătoare a numărului de infectări cu coronavirus în starea noastră.

Starea de urgență ar putea fi din nou instituită în România dacă se va ajunge la o cifră de zece mii de cazuri de noi infectări cu noul coronavirus într-un interval de 3-4 zile, la nivelul întregii țări, a atras atenția ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

„Nu instituim starea de urgenţă doar pentru două zile în care am avut un număr crescut de cazuri de peste 500. Instituim acea stare de urgenţă, care este apanajul preşedintelui, în contextul în care avem o perioadă cu transmitere accentuată, la un moment dat, o creştere a numărului de cazuri exponenţial, poate şi dublări de la o zi la alta, într-un context în care transmiterea comunitară este accentuată.

Altceva e să apară zece mii de cazuri într-o săptămână- jumătate, două şi alta e să apară zece mii de cazuri în patru-cinci zile. Atunci este impunerea unei stări de urgenţă. În condiţiile în care avem aceste zece mii de cazuri în trei-patru zile la nivelul întregii ţări se impune starea de urgenţă, când avem aceste zece mii de cazuri în trei oraşe diferite atunci carantinăm acele oraşe”, a declarat ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru, potrivit Digi24.

Acesta a explicat că nerespectarea măsurilor de distanțare fizică duce la o transmitere accentuată a virusului.

„De patru săptămâni a urmat o creştere uşoară, progresivă, pe care ne-am asumat-o în contextul acestor relaxări, dar nu era numai partea noastră, este şi partea de colaborare a celorlalţi. Odată cu nerespectarea unor reguli am putut vedea şi o transmitere comunitară accentuată. Acele aglomerări urbane, că a fost litoral, că a fost Valea Prahovei, au dus spre extensia acestui nou număr de cazuri. O creştere care a fost progresivă accelerată în ultimele două săptămâni”, a mai spus el.

Focar de infecție în Dâmbovița

106 persoane au fost diagnosticate cu COVID-19 la Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Ţuicani –Moreni, din județul Dâmbovița.

Din cele 106 cazuri, 92 sunt persoane asistate şi 14 cazuri sunt în rândul personalului.

Județul Dâmbovița este unul dintre cele patru județe care, împreună cu Bucureștiul, cumulează aproape jumătate din cazurile de coronavirus înregistrate în ultimele 24 de ore, în ziua când s-a înregistrat cel mai grav bilanț de la debutul pandemiei, notează sursa mai sus-citată.

Cel mai mare număr de infectări raportat până acum

Joi, 9 iulie 2020, a fost raportat cel mai mare număr de cazuri de infectare cu coronavirus pe teritoriul țării noastre: 614 îmbolnăviri în ultimele 24 de ore.

După ce miercuri au fost înregistate 555 de cazuri noi de infectare cu COVID-19, joi, 9 iulie 2020, bilanțul a crescut grav. Au fost raportate 614 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus pe teritoriul țării noastre.

Bilanțul infecțiilor cu coronavirus a ajuns astfel la 30.789.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.574 au fost externate, dintre care 20.969 de pacienți vindecați și 1.605 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 809.663 de teste. În ultimele 24 de ore au fost prelucrate 13.179 de teste.

La terapie intensivă, în acest moment, sunt internați 240 de pacienți.