Categorii: Știri Stiri Romania

Moțiunea de cenzură a fost adoptată cu 238 de voturi. Guvernul Dăncilă a picat

Guvernul PSD Viorica Dăncilă a fost demis de plenul Parlamentului, care a aprobat, joi (10 octombrie), moțiunea de cenzură depusă de opoziție cu 238 de voturi ”pentru” și cinci „împotrivă”. Votul a fost secret, cu bile. Pentru a trece moțiunea de cenzură erau necesare 233.

Moțiunea de cenzură a fost adoptată cu 238 de voturi. Guvernul Dăncilă a picat

‘Le doresc celorlalți să vină în plen cât mai repede. Fac apel la președintele României să nominalizeze cât mai curând un premier, astfel încât să-și asume cât mai curând Guvernarea’, a declarat Viorica Dăncilă, notează Digi24.
Potrivit Legii 90/2001 privind funcționarea Guvernului și a ministerelor, principala consecință este aceea că Executivul nu mai poate emite ordonanțe de urgență sau propuneri legislative către Parlament, dacă este retras votul de încredere în Parlament prin moțiune de cenzură.

“În cazul încetării mandatului sau, în condiţiile prevăzute de Constituţie, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, Guvernul continua să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi. În această perioadă Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege. În situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul poate iniţia proiecte de lege pentru ratificarea unor tratate internaţionale, proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi proiectul de lege privind responsabilitatea fiscală”, conform legii menționate.

'PLEACĂ Marco'! Adevărul despre ELIMINAREA Prințului, după ce s-a anunțat că a fost dat afară
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

Și articolul 110, alineatul 2, din Constituție spune că: “Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile”. În astfel de situație sunt aplicabile prevederile articolului 103, în care șeful statului: “desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.

 

„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Share
Publicat de
andreea
Tags: guvernul dancila guvernul dancila demis motiune de cenzura partide la cotroceni viorica dancila