Categorii: Știri Stiri externe

Johnny Depp, detalii uimitoare din căsnicia cu fosta soție. ”Nu aveam voie să am dreptate, nu aveam voie să vorbesc”. Amber Heard l-a numit pe actor „bătrân și gras”

O mare parte din interogatoriul încrucișat al lui Johnny Depp a fost dedicat citirii de mesaje text  și difuzării de probe audio și video cu izbucniri de furie și confruntări cu Amber Heard. Actorul nu și-a pierdut umorul și a făcut câteva ironii, în dialogul cu avocatul fostei soțîi. Mai mult, avocatul fosta soții l-a întrebat de patru ori dacă semnătura de pe actele de divorț ii aparține, moment care l-a amuzat pe artist.

Actorul Johnny Depp a urcat în tribună săptămâna aceasta pentru a depune mărturie în dosarul de calomnie în curs împotriva fostei sale soții, Amber Heard.

Depunând mărturie, Depp a spus instanței că a suferit timp de șase ani din cauza acțiunilor lui Heard și că i s-a deteriorat cariera. Depp a spus că acuzațiile lui Heard l-au costat „nimic mai puțin decât totul”. Un nou film „Pirații din Caraibe” a fost suspendat, iar Depp a fost retras din franciza de film „Fantastic Beasts”, un spin-off „Harry Potter”, potrivit Reuters.

Actorul a susținut că fosta soție s-a schimbat după un an de la căsătorie

În răspunsuri lungi, actorul a negat categoric că a lovit-o pe Heard. Depp a mai susținut că Heard, cu care s-a căsătorit în 2015, s-a schimbat și a trecut de la o soție iubitoare și grijulie la o persoană care l-a certat și atacat în mod constant, făcându-l uneori să se ascundă de ea într-o baie.

„Putea începe cu o palmă, cu un brânci. Putea să-mi arunce în cap telecomanda televizorului sau un pahar de vin în față. Dar, per total, totul a fost constant”, a spus el, descriind starea permanentă de conflict din casă.

„Nu aveam voie să am dreptate, nu aveam voie să vorbesc”

„Nu aveam voie să am dreptate, nu aveam voie să vorbesc”, a spus actorul. „Așa că, la un moment dat, când îți dai seama, începi să realizezi încet că parcă ești într-o relație cu mama ta, și știu că asta sună pervers și obtuz. Dar adevărul este că unii oameni caută slăbiciuni și vulnerabilități. Și când i-ai spus acelei persoane viața ta și prin ce ai trecut, așa cum se întâmplă firesc într-o relație, cu atât mai mult a devenit muniție… fie pentru a mă decima verbal, fie pentru a mă împinge într-un fel de confuzie și depresie.”

După moartea mamei sale, în mai 2016, Depp a decis să pună capăt căsătoriei și a mers la una dintre proprietățile lor din Los Angeles pentru a discuta cu soția lui. El a povestit că Heard a folosit această întâlnire pentru a simula abuzul. „Sunt la 20 de metri distanță, [dar] ea continuă să mintă la telefon. „Încetează să mă lovești, Johnny!”, țipa cu cea mai supărată voce, a povestit actorul.

Fosta asistentă a lui Heard a depus, de asemenea, mărturie, depunând mărturie și sustinând că nu a văzut niciodată un abuz din partea lui Depp, dar că aceasta a țipat la ea de mai multe ori și a scuipat-o în față când a cerut o creștere a salariului.

”Amber a râs la sfârșit. Asta a fost partea cea mai interesantă”

Depp a fost văzut într-un videoclip aruncând obiecte în jur.
Actorul a spus la tribună: „E clar că mă distram prost. Nu știu despre ce, dar a fi înregistrat ilegal de către Amber. Imaginile se potrivesc cu restul fotografiilor și înregistrărilor de pe casetă. Ea a încercat să-mi ascundă asta și a râs la sfârșit. Asta a fost partea cea mai interesantă”.

Fosta soție l-a numit pe Johnny Depp „bătrân și gras”

Christi Dembrowski, sora lui Johnny Depp, a participat la procesul actorului și și-a dat declarațiile în favoarea artistului. Potrivit acesteia, Amber Heard și-a numit partenerul „bătrân și gras” atunci când Dior l-a contactat pentru a fi imaginea unuia dintre parfumurile sale.

Dembrowski a spus instanței că actrița a fost nepoliticoasă și a explicat această confruntare:

„Îmi amintesc foarte bine acest moment. O dată când eram la birou, am avut o întâlnire cu Dior, în care a vrut să vorbească cu Johnny. Amber a intrat și a întrebat dacă întrerupe, i-am spus nu. Johnny i-a spus lui Amber că tocmai a avut o întâlnire cu Dior și că sunt interesați de el”, a spus sora lui Johnny Depp.

Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun

 

Johnny Depp a stârnit râsete în tribunal

Instanței i s-a arătat o fotografie din martie 2013 care includea un pahar de whisky pe o masă.

Avocatul lui Heard, Benjamin Rottenborn, l-a întrebat pe Depp: „Ai bea whisky dimineața?”

Depp a răspuns cu uşurinţă: „Nu este happy hour oricând?”, stârnind râsete în tribunal.

Despre ce este cazul de calomnie

Cazul se bazează pe un articol de opinie pentru Washington Post scris în 2018, în care Amber Heard s-a descris ca fiind o „figură publică care reprezintă abuzul domestic”.

Actorul îi cere în instanță 50 de milioane de dolari lui Amber Heard drept daune morale. După divorțul din 2016, foștii parteneri se acuză reciproc de defăimare în noul proces.

Depp nu a fost menționat în mod explicit, dar susține că piesa îl implică, deoarece se referă la acuzațiile anterioare pe care Heard le-a făcut atunci când a cerut un ordin de restricție împotriva lui.

De la început, s-a stabilit că procesul ar fi probabil să fie extrem de aspru, avocatul lui Heard spunând că va deveni o „telenovelă năucitoare”.

Relatarea lui Heard va fi audiată mai târziu, în timpul procesului de șase săptămâni, doar acuzarea și-a susținut cazul până acum, dar apărarea susține că Depp nu poate răspunde pentru acțiunile sale în relație din cauza consumului de alcool și droguri.

Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
Impozit auto 2025: Cât vor plăti șoferii din București, anul viitor, pentru o mașină