De ce nu a consumat Radu Mazăre noaptea nunții la care avea dreptul după gratii

07.11.2019, 16:11
De ce nu a consumat Radu Mazăre noaptea nunții la care avea dreptul după gratii

Radu Mazăre nu a consumat încă noaptea nunții la care avea dreptul după gratii, deși au trecut aproape cinci luni de când s-a căsătorit cu iubita sa, Roxana Mihalache. 

Fostul primar al Constanței s-a însurat pe 10 iulie, iar ceremonia a fost una foarte restrânsă, de față fiind doar familia. Au trecut peste patru luni de atunci, însă însurățeii nu au avut parte de o noapte petrecută împreună.

De ce nu a consumat Radu Mazăre noaptea nunții

După oficierea căsătoriei, fostul edil al Constanței putea depune o cerere pentru a petrece cu proaspăta lui soție 48 de ore la camera intimă, echivalentul „lunii de miere”, însă legea nu i-a permis acest lucru.

„Mazăre și soția lui nu intră imediat după oficierea cununiei în camera intimă. De acest drept vor beneficia doar după ce solicitarea depusă de deținut își va urma cursul administrativ. Adică după ce va fi aprobată. Abia apoi va fi programat și anunțat când este locul liber”, au dezvăluit mai multe surse, pentru Libertatea.

„Mazăre este anchetat în alt dosar și din acest motiv nu are dreptul să se bucure, la fel că alți deținuți, de cameră conjugală. Cum lucrurile au fost stricte în cazul sau și nu s-a ajuns la niciun fel de concesie, ex-edilul a fost nevoit să respecte regulile și să le accepte”, au povestit surse din închisoare, pentru Știrile Kanal D.