Categorii: Știri

Cum vor putea credincioșii să ia Lumină de Paște: „Nu este exclus ca oamenii să poate veni la biserică”

În contextul stării de urgență declanșate de pandemia de coronavirus, BOR a explicat cum vor putea credincioșii să ia Lumină de Paște.

Cum vor putea credincioșii să ia Lumină de Paște: „Nu este exclus ca oamenii să poate veni la biserică”

Purtătorul de cuvant al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a făcut câteva precizări pentru credincioși, referitoare la Sfânta Împărtășanie și la primirea Luminii și a Paștelui în noaptea de Înviere.

Reprezentantul bisericii îi indeamnă pe credincioși să se spovedească online și să se roage odată cu preoții la Sfintele Liturghii. 

'PLEACĂ Marco'! Adevărul despre ELIMINAREA Prințului, după ce s-a anunțat că a fost dat afară
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

„Sfânta Împărtășanie este un act voluntar, se primește și acum la cerere, la domiciliu, cu respectarea foarte strică, firește, a unor condiții de maximă igienă, conform reglementărilor. Nu trebuie să ne panicăm! Panica, știm bine, este total demobilizatoare! Panica ne face să confundăm foarte multe lucruri. Realismul credinței creștine, luciditatea, atenția foarte ascuțită îndreptată acum spre ceilalți, având grijă de ei, chiar prin faptul de a nu-i expune pe părinții noștri, eu însumi aleg să stau departe de cei dragi, dar în același timp, compensez printr-o apropiere de alt gen. Toți putem face lucrul acesta!”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, scrie Antena 3. 

„Până la acest moment în care ne aflăm acum, nu s-a luat o decizie formulabilă printr-un comunicat referitor la împărțirea Sfintei Lumini. Nu este exclus ca oamenii să poată veni în sâmbăta Paștelui, unul câte unul, păstrând o distanță mare, să vină și să ia cumva Sfintele Paști pregătite cumva de către preot și puse în recipiente foarte curate, și să poată lua măcar aceste paști de la biserică, respectând, evident, regulile”, a concluzionat Bănescu.

„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Share
Publicat de
monica
Tags: coronavirus romania lumina paste sarbatori paste stare de urgenta