Nicolae Ceaușescu visa ca în România să se producă bombe atomice, însă dorința sa a fost „demontată” de marile puteri ale lumii.
Programul nuclear românesc a debutat în 1955, atunci când URSS a început să furnizeze asistență în domeniul folosirii energiei atomice în scopuri civile. Astfel, țara noastră a primit echipamente și tehnologii sovietice și promisiunea rușilor, în 1962, că va avea și proiectile nucleare.
Planul nu a mai fost urmat, însă, deoarece în octombrie același an a avut loc criza rachetelor din Cuba. Refuzul rușilor i-a făcut pe români să se reorienteze către alte state pentru a obține tehnologia și echipamentele necesare producerii de arme nucleare, însă tot nu s-au bucurat de succes.
„SUA a avut intenţia, în timpul administraţiei Nixon şi administraţiei Ford, să vândă României un laborator pentru separarea plutoniului, tocmai pentru a preveni alte ţări să devină furnizori”, a declarat cercetătoarea Eliza Gheorghe pentru Adevărul.
„Obţinerea acestui tip de armament de către România ar fi produs o criză în sânul Pactului de la Varşovia. Există probabilitatea ca URSS ar fi lansat un atac preventiv menit să elimine un incipient arsenal nuclear românesc. Momentul cel mai vulnerabil pentru un stat care doreşte să obţină armament nuclear este perioada de început, când încă nu posedă rachete cu raza de acţiune suficient de lungă şi un arsenal suficient de amplu pentru a compensa o potenţială pierdere suferită în urma unui atac preventiv. Întrucât Uniunea Sovietică era profund ostilă ideii ca alte ţări socialiste să devină state posesoare de arme nucleare, nu este greu de imaginat o intervenţie armată, căreia România nu i-ar fi putut face faţă. Obţinerea unei arme nucleare de către România ar fi putut să afecteze totuşi raportul de forţe între statele mici din cadrul Pactului de la Varşovia, putând duce la o reacţie în lanţ în această parte a lumii”, a mai spus specialista în domeniul nuclear.