Cristian Tudor Popescu a făcut dezvăluiri despre plecarea sa din România. Jurnalistul a povestit că a avut ocazia să părăsească țara, însă s-a răzgândit brusc.
CTP a mărturisit recent, la Digi 24, că nu și-a dorit să plece din România, însă a avut această ocazie acum aproape 40 de ani.
„Nu mi-am dorit, dar am avut ocazia să plec în anii ’80 prin căsătorie. Era o metodă destul de sigură atunci. Dura vreo doi ani, doi ani și ceva, îți făceau tot felul de obstrucții, dar dacă aveai tenacitate, reușeai până la urmă.
Am stat… am luat ceea ce se chemau „formularele mici”. Erau formularele mici și dacă le obțineai pe alea mari deja erai aproape la bordul avionului. Am luat acele formulare și am stat o noapte cu ele în față. Îmi amintesc… era ’83-’84… și am fumat un pachet de țigări „Carpați” până dimineața și după aia le-am aruncat. Asta a fost plecarea mea în America.
Am avut un sentiment, o intuiție interioară că nu voi reuși să trăiesc acolo. Și mai ales să scriu și mai ales să gândesc într-o limbă străină”, a spus gazetarul.
Pe de altă parte, CTP a povestit că a avut numeroase momente în care dorea să plece din țară, însă pur și simplu voia să meargă pe Marte sau pe Venus, din cauza supărărilor pe situația din România.
„Oooo, o-ho-ho… Pe România m-am supărat. Și rău de tot. Rău, au fost într-adevăr momente când îmi venea să îmi iau câmpii. Nu să mă duc în străinătate, nu știu, să mă duc pe Marte, undeva, pe Venus. Dar în anii ’90 am trăit experiența de tip Eminescu, adică m-am dus să văd America. Eu aveam o Americă în capul meu și m-am întâlnit cu cea reală. Aveam o ședere de 16 zile prevăzută în America, am plecat după zece. Pentru că nu mai suportam. Nimic nu mi se potrivea de acolo. Totul era un gablonț uriaș. Era mare, totul e mare acolo și în același timp e într-un fel fals. E un mare umflat. Mari sunt fructele, mari sunt clădirile, mari sunt porțiile de pizza de la restaurant. Și eu mă gândeam cum se poate să risipești în halul asta? Când vedeam risipa aia de mâncare, mă lua groaza. Și am plecat. Nu mă simțeam bine pur și simplu. Vorbeam cu oamenii, dar niște oameni râzăreți, dar un râs mecanic. Un râs rece pe care-l aveau toți față de mine. N-aveam senzația unei comunicări cu nimeni. Deși vorbeam destul de bine englezește, mă rog americanește, că e alt dialect ăla”, a mai dezvăluit CTP.
„N-am fost niciodată plecat din țară mai mult de trei săptămâni. Nu rezist mai mult, trebuie să mă întorc aici la… în această gaură neagră, că tot e popular acum cuvântul gaură la Guvernul României, dar nu știu, aici, aici pot să vorbesc românește, pot să comunic românește, pot să scriu”, a conchis jurnalistul.