Alexandra Măceșanu, tânăra de 15 ani din Caracal, a murit în chinuri groaznice, conform declarațiilor lui Gheorghe Dincă. Bărbatul a recunoscut că el a luat-o la ocazie, că a bătut-o, violat-o și ulterior ucis-o pentru că a prins-o vorbind la telefon cu autoritățile.
Gheorghe Dincă a fost audiat luni, 29 iulie, de procurorii DIICOT. Acesta a povestit că Alexandra nu s-a speriat în momentul în care și-a dat seama că ceva este în neregulă.
Potrivit celor mai recente informații în acest caz, anchetatorii au reconstituit ce s-a întâmplat în mașina lui Dincă, între el și Alexandra Măceșanu, după ce tânăra s-a urcat în vehicul.
”Vreau să merg la liceu, vă rog”, povestește criminalul că i-a spus fata de 15 ani. Au pornit la drum și a început să o tragă de limbă. Deși Alexandra a evitat discuția, criminalul a întrebat-o de viața sexuală și i-a propus să facă sex.
Nu să facă sex în mașină, ci ”să mergem într-un loc”, i-ar fi spus el. Minora l-a refuzat, iar Dincă s-a enervat. A oprit mașina și a lovit-o puternic peste față, i-a pus o șapcă pe cap și bandă adezivă la ochi, notează Libertatea.
Alexandra a încercat să ceară ajutor și a sunat la 112 de 3 ori, în data de 25 iulie. Ea a fost prinsă de criminal în timp ce vorbea la telefon. Se presupune că acela a fost momentul în care bărbatul a ucis-o pe tânără și i-a incinerat trupul.