Despre nativii din patru zodii specialiștii în astrologie susțin că le sunt antipatici celor cu care vin în contact. Aceștia atrag antipatia celor din jur din cauza comportamentulu lor și a modului în care îi tratează pe ceilalți. Cele patru semne astrale despre care se spune că sunt antipatice sunt: Scorpion, Leu, Fecioară și Berbec.
Nativii din zodia Scorpionului au tendința de a se enerva foarte repede și din orice, situație care îi face să devină agresivi verbal și să-i rănească foarte tare pe cei din jur, acesta fiind unul dintre motivele pentru care persoanele născute sub acest semn astral devin antipatice pentru cei din jur. În plus, sunt și foarte răzbunători dacă ceva sau cineva îi deranjează, astfel că lumea preferă să stea departe de ei.
Nativii din zodia Fecioarei se numără și ei printre cei considerați de cei din jur ca fiind nesuferiți pentru că tot timpul îi juedecă pe cei din jur și îi analizează la sânge, fiind extrem de critici. de asemenea, despre acești nativi se spune că sunt persoane foarte reci și foarte încăpățânate, cu care celorlalți le este foarte greu să ajungă să se înțeleagă, cu atât mai mult cu cât nativii din Fecioară consideră că au dreptate întotdeauna, indiferent de circumstanțe.
Cei născuți sub semnul Leului au tendința de a-i trata pe cei din jur cu superioritate, ceea ce îi face să fie antipatici. Sunt lăudăroși și vor ca toată lumea să îi trateze ca pe niște adevărați regi. Dacă nu sunt în centrul atenției au tendința de a-i răni pe cei care nu le acordă exact impăortanța pe care și-a doresc ei.
Despre nativii din zodia Berbecului se spune că sunt nesuferiți penttru că au mereu tendința de a-i provoca pe cei din jur și de a-i face să își arate vulnerabilitățile. Sunt răutăcioși cu cei din jur și comportamentul lor nu fadce decât să-i rănească pe cei cu care vin în contact.