Când are loc primul parastas al Cristinei Țopescu și cum se procedează în cazul incinerărilor

20.01.2020, 16:36
Când are loc primul parastas al Cristinei Țopescu

Cristina Țopescu va fi comemorată printr-un parastas, însă situația este diferită de o pomană făcută celor înhumați. 

Când are loc primul parastas al Cristinei Țopescu

Pe 27 februarie, se vor împlini șase săptămâni de la incinerarea Cristinei Țopescu, însă canoanele bisericești prevăd reguli speciale pentru cei care nu se înhumează. 

Conform deciziei Sfântului Sinod, cea mai înaltă autoritate în Biserica Ortodoxă Română, pentru cel incinerat nu se fac pomeniri și nu se dau nici acatiste. 

Potrivit Hotărârii nr. 4592 din 5 iulie 2012, BOR a decis refuzul oricărui serviciu religios, atât la înmormântare, cât şi la pomenirile pentru morţi pentru cei incineraţi, cu excepţia cazurilor în care incinerarea s-a făcut fără voia sau împotriva dorinţei celui decedat din motive obiective cum ar fi cele financiare sau legale, legi specifice ale unor state în care incinerarea este obligatorie.

„Milosteniile folosesc celor ce le dau şi le primesc. Dar ele se însoţesc de rugăciune pentru a fi folositoare şi celui decedat. Cum însă slujbă nu există.  Nici acatiste sau pomeniri nu se fac pentru cei incineraţi din moment ce nu se face nici o slujbă pentru aceştia”, a declarat preotul Eugen Tănăsescu pentru Jurnalul.