Averea lui Kobe Bryant! Ce a lăsat în urmă celebrul baschetbalist

28.01.2020, 17:53
Averea lui Kobe Bryant! Ce a lăsat în urmă celebrul baschetbalist

Lumea sportivă din America este în doliu, după ce celebrul baschebalist a decedat în urma unui grav accident de elicopter. Sportivul avea doar 41 de ani, iar în urma lui a lăsat o moștenire uriașă.

Averea lui Kobe Bryant! Ce a lăsat în urmă celebrul baschetbalist

Kobe Bean Bryant a fost unul dintre cei mai buni baschetbaliști americani și a fost al treilea cel mai bun marcator din NBA. Legendarul sportiv a câștigat sume enorme de-a lungul timpului de pe urma baschetului. În timp ce a activat la Los Angeles Lakers, Kobe Bryant a câștigat în jur de 328 de milioane de dolari.

La această sumă s-au adăugat și contractele de sponsorizare cu diverse branduri. În total, averea sa este estimată la aproximativ 680 de milioane de dolari.

De asemenea, regretatul sportiv deținea și o companie de investiții, alături de un alt om de afaceri, Jeff Stibel, din 2013.

Kobe Bryant a investit și într-o firmă de băuturi energizante pentru sportivi, Body Armor, care i-a adus profituri uriașe. Coca-Cola i-a cumpărat o parte din acțiuni, după ce firma a înregistrat creșteri majore.

Kobe Bryant s-a retras în 2016, după 20 de ani petrecuți ca jucător al echipei Los Angeles Lakers.