Categorii: Știri

Au mers la Eforie Nord pentru o vacanță multașteptată, dar ce au pățit depășește orice imaginație

Mai mulți turiști, care și-au plănuit și rezervat o vacanță la mare încă din iarnă, au avut un șoc atunci când au ajuns la hotelul din Eforie Nord unde trebuiau să se cazeze. Extrem de revoltați, oamenii au chemat televiziunea și au sesizat autoritățile.

Potrivit Pro TV, un bărbat din Piatra Neamț a cumpărat în ianuarie, de la o agenție de turism, un sejur de cinci nopți pentru luna aceasta. Pentru vacanța la Hotelul Diana din Eforie Nord, familia a achitat 1.450 de lei. 

După ce au mers peste 400 de km până în stațiune, turiștii au descoperit că hotelul era închis, ba, mai mult, se afla în renovare. Jurnaliștii au descoperit că proprietarul Hotelului Diana a uitat să anunțe agențiile de turism că unitatea de cazare este închisă, iar agențiile nu au făcut, la rândul lor, nicio verificare. 

Hotelul Diana, de trei stele, aparține celui mai mare operator hotelier de pe litoral, THR Marea Neagră, al cărei acționar principal este SIF Transilvania. 

Lucrările de renovare nu au fost finalizate la timp

Unitatea hotelieră din Eforie Nord a intrat anul trecut în renovare, iar lucrările nu au fost încă finalizate, deși termenul limită era 1 iunie. Agențiile de turism au listat hotelul ca fiind unul modernizat de la 2 la 3 stele, iar oamenii și-au cumpărat vacanțe aici. 

Localitatea din România în care poți cumpăra o casă bătrânească cu doar 9.999 de euro. Terenul are 1100 de metri pătrați
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

În astfel de situații, agențiile de turism sunt obligate de lege să returneze banii turiștilor sau să le asigure cazarea într-un hotel apropiat, cu același număr de stele. Dacă operatorul de turism refuză să facă acest lucru, poate fi sesizat Oficiul pentru Protecția Consumatorului. 

Turiștii au fost cazați în alte hoteluri

Directorul THR Marea Neagră, Narcisa Mosoiu, susține că agențiile partenere au fost înștiințate că hotelul este închis și spune că turiștii au fost cazați în alte unități, de 3 și 4 stele. 

„Hotelul trebuia să se deschidă la 1 iunie, tuturor le-am asigurat cazare la hoteluri de categorie superioară. Lucrările au fost întârziate din cauza constructorului”, a spus Mosoiu.

 

FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Primăria Sector 4 va da 600 de lei pentru carburant sau reducere la transportul public. Cine poate beneficia de acești bani
Share
Publicat de
-
Tags: hotel diana eforie nord hotel eforie nord hotel inchis rezervare probleme hotel thr marea neagra probleme