Anunțul făcut de Mihaela Rădulescu. ”Dacă pare vreun soi de egoism, vă asigur că nu e”

31.05.2020, 11:01
Anunțul făcut de Mihaela Rădulescu. ”Dacă pare vreun soi de egoism, vă asigur că nu e”

Vedeta de televiziune Mihaela Rădulescu a luat decizia de a sta departe de rețelele de socializare pentru o perioadă.

 

Anunțul a fost făcut de Mihaela Rădulescu pe contul său de Instagram, în urmă cu câteva zile.

”Nu știu cum fac alții, dar eu fac acest „detox“ de rețele sociale din când în când, mai ales după o perioadă atât de lungă în care am trăit prea mult în online, toți. Măsura, în toate, e o „cheie“pe care o folosesc fără ezitare, tocmai ca să tai orice început de dependență, oricare ar fi natura ei. Cei care mă urmăriți de mai mult timp, știți că am obiceiul să „dispar“ cu zilele sau chiar săptămânile, deci procedura nu va surprinde. Alții, mai puțin dispuși să accepte o simplă rigoare personală, găsesc imediat explicații paralele, exact ca din universuri paralele – sigur i s-a întâmplat ceva, sigur e vreun dezastru în amor sau vreo tulbure problemă existențială”, a scris Mihaela Rădulescu în mediul online.

Vedeta a mărturisit că vrea să se bucure de puțină libertate după perioada de izolare provocată de pandemia de coronavirus.

”Și, al doilea pas după ce-și imaginează, îl fac către bârfă, știre, „stiu eu sigur“, „da‘ să nu spui că știi de la mine“. Am un antrenament de zid pentru aceste avioane de hârtie – se tot izbesc de mine, dar nu simt nimic. Am recăpătat toți niște culoare de libertate, iar eu simt nevoia să le folosesc excesiv. Să mă duc pe coclauri, să merg pe jos, să mă uit la amănuntele spectaculoase ale naturii, de la melci la… stele, să îmi țin mintea ocupată cu ce vreau să fac, cu ce muncesc, cu gândurile, dorurile și plăcerile mele, nu ale altora. Dacă pare vreun soi de egoism, va asigur că nu e. Dacă pare o idee bună, vă asigur că merită încercată, din când în când. Pe curând. ✌️”, a adăugat cea supranumită diva de la Monaco.

 

A petrecut ultimele luni departe de fiul ei și de iubit

Mihaela Rădulescu și-a petrecut ultimele luni departe de fiul său, Ayan, și de iubitul ei, sportivul austriac Felix Baumgartner, ambii prinși de pandemia de coronavirus în alte țări.

Deși a comunicat permanent cu cei doi, Mihaela Rădulescu a recunoscut că i-a fost greu să stea departe de fiul său și de iubitul ei.

„Asta a fost partea cea mai grea – copilul blocat într-o țară, eu în alta, Felix în alta… O nefericită… nepotrivire, care ne-a chinuit pe toți cei implicați, de dor. Așa s-a întâmplat. Unele țări și-au închis granițele și au oprit zborurile înaintea altora. Pur și simplu, nu s-a putut altfel și e prea mult de explicat. Copilul meu e bine, asta e cel mai important. O să ne revedem curând, fizic. Altfel, ne-am văzut zilnic, am făcut sport împreună, am povestit de toate și ne-am ținut bine moralul, reciproc”, declara Mihaela Rădulescu într-un interviu.

citește și...