Categorii: Știri

”Am fost binecuvântat”. Un turc, în vârstă de 72 de ani, are cel mai mare nas din lume. Cum arată bărbatul care a intrat în Cartea Recordurilor

Mehmet Özyürek, în vârstă de 72 de ani, a fost recunoscut ca având cel mai mare nas din lume, din ultimele două decenii, potrivit Guinness World Records. Verificarea a avut loc luna aceasta în orașul său natal, Artvin, Turcia. Nasul lui Mehmet măsoară 8,8 centimetri și deține un record.

De mai bine de douăzeci de ani, turcul pe nume Mehmet Özyürek deține un record destul de aparte, cel al omului cu cel mai lung nas din lume. Prima dată când echipa Guinness World Records i-a măsurat organul mirosului a fost pe 31 ianuarie 2001.

De atunci, i s-au verificat măsurătorile de două ori pentru a vedea dacă i-a crescut nasul: în 2010 și anul acesta, pe 13 noiembrie.

Nasul lui a rămas de aceeași dimensiune

Potrivit organizatorilor Guinness World Records, acest lucru dezmintă „mitul comun” conform căruia nasul și urechile cresc odată cu înaintarea în vârstă.

Ne întrebăm dacă a fi deținătorul unui astfel de record are vreun impact deosebit asupra vieții cuiva. Özyürek, la rândul său, arată că este foarte fericit astăzi că are un nas care bate recorduri, chiar dacă nu a fost întotdeauna ușor.

 Într-un interviu video, Mehmet a dezvăluit că prietenii lui obișnuiau să-l ironizeze pentru a-l enerva.

Darul unui simț al mirosului puternic

În orice caz, a avea un nas de această dimensiune are câteva avantaje.

Potrivit lui, are un simț al mirosului mai intens decât o persoană normală. Mehmet a declarat că ori de câte ori intră în casa lui, își poate da seama ce masă a fost gătită doar mirosind atmosfera.


„Simtul meu olfactiv este diferit de cel al altor persoane. Eu spun „este un miros aici”. Alți oameni spun „nu simțim mirosul.” Eu spun, „s-ar putea să nu-l miroși, dar eu pot. De exemplu, intru în casa mea și îmi dau seama imediat ce fel de mâncare este gătită”, a spus el. „Îmi iubesc nasul. […] Am fost binecuvântat”.

El spune că este foarte fericit că poate reprezenta Turcia, Marea Neagră și, de asemenea, Artvin la nivel internațional.

EXCLUSIV | Ce arată necropsia efectuată după deshumarea Rodicăi Stănoiu. Avem rezultatele oficiale: care este cauza morții
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri

 

 

Un videoclip postat de profilul TikTok al Guinness în octombrie a strâns peste două milioane de aprecieri și 22 de milioane de vizualizări. Mulți au fost impresionați de mărimea nasului turcului.

O condiție genetică

Aproape fiecare familie a lui Mehmet a moștenit caracteristica de a avea nas mare, dar încă nu este clar care este cauza.

„Este o afecțiune genetică, după cum am înțeles-o. Nu a existat nicio explicație de la medici, dar o am în familie, așa că o are tatăl meu, o au unchii, eu o am.”

Generațiile care l-au urmat nu au mai venit cu această caracteristică. Ceea ce poate să-i fi împiedicat să fie hărțuiți, de exemplu, de către colegii lor la școală, așa cum a făcut Mehmet.

FOTO. Mădălina Ghenea, imaginile momentului într-un echipament alb care i-a evidențiat formele
Andreea Bălan, apariție extravagantă la TVR. Iubita lui Victor Cornea a făcut senzație cu rochia ei
ARO se reinventează: Ar putea produce anual până la 10.000 de SUV-uri hibrid. Cât costă primul exemplar
Share
Publicat de
loredana.dinu
Tags: cartea recordurilor lung Mehmet Özyürek nas record simt turc