Categorii: Știri Stiri Romania

Alertă la Caracal, după ce rămășițe umane au fost găsite pe un câmp

Autoritățile sunt în alertă, după ce mai multe rămășițe umane au fost găsite pe un câmp din apropiere de Caracal. 

Un proprietar de teren din comuna Brâncoveni, aflată la 30 km distanță de Caracal, a descoperit, zilele trecute, în timp ce ara, fragmente osoase și două cranii, scrie Mediafax. Oamenii legii au prelevat rămășițele și le-au dus la expertiză, iar în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru omor calificat asupra a două sau mai multe persoane.

„Ca urmare a aspectelor sesizate, o echipă operativă constituită din procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi comisari de poliţie din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Olt, s-au deplasat la locul indicat, iar în urma cercetării locului faptei au fost găsite mai multe oase şi fragmente osoase, precum şi două cranii. În urma examinării macroscopice, medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Olt a apreciat că acestea sunt de natură umană”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Ruxandra Luca, chemată de URGENȚĂ la raport după episodul din benzinărie. Cum au 'pedepsit-o' șefii de la Antena 1 pe frumușica de...
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot

Prima ipoteză a anchetatorilor este că rămășițele ar putea aparține unor soldați căzuți pe front în Al Doilea Război Mondial.

 

FOTO. Campioana din România e „Regina” platformei pentru adulți după ce a făcut o avere uriașă!
Românca și-a dat demisia din televiziune pentru iubitul fotbalist! A „fugit” alături de el în străinătate și pregătesc o nuntă mare în...
Renault testează în România rivalul Dacia Bigster. Poze spion cu noul model surprins în trafic
Share
Publicat de
monica
Tags: analiza adn ancheta caracal ramasite umane