Categorii: Știri

Adevărul despre dinții găsiți în butoiul din curtea lui Gheorghe Dincă! Un stomatolog face declarații șocante

Dinții găsiți de anchetatorii în butoiul din curtea casei lui Gheorghe Dincă au fost analizați de un medic stomatolog din Buzău.

Adevărul despre dinții găsiți în butoiul din curtea lui Gheorghe Dincă!

Sergiu Lazarev crede că sunt dinți umani, care provin de la cel puțin două persoane, una dintre ele fiind adultă. Detaliul este acela că printre resturile găsite de criminaliști se află și o coroniță, pe care stomatologii o fac doar pacienților adulți. Criminalul din Caracal ar fi incinerat în butoiul din curtea casei rămășite umane.
‘Din punctul meu de vedere, dinţii aceştia sunt umani, după forma rădăcinilor, după suprafeţele vestibulare. Pare că sunt câţiva cariaţi şi cu părere de rău o pot spune că la vârsta de 15 ani pot fi copii cu dinţi cariaţi.
Din ce am văzut, aş putea spune că ar aparţine unei domnişoare, dar pe de altă parte strică toată ipoteza această coroniţă. Dacă este o coroniţă, este extrem de greu să cred că i-a aparţinut unei domnişoare de 15 ani. Mai târziu se fac astfel de lucrări’, a spus Lazarev, citat de adevarul.ro.

Mai mult de atât, medicul a mai declarat că dinții ar fi trecut prin arderi repetate, ceea ce înseamnă că o parte din celulele care determină ADN-ul s-au distrus. În acest moment, aceste probe, dar şi obiectele găsite în butoi şi în maşina lui Gheorghe Dincă, sunt analizate de către medicii legişti, pentru o determinare certă a provenienţei lor.

Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Dacia Sandero Hybrid 155 poate fi comandată în România. Cât costă rivalul lui BYD Dolphin G DM-i
Share
Publicat de
-
Tags: butoi caracal criminal curte dinti umani gheorghe dincă stomatolog