Categorii: Știri

A nins în mijlocul verii! Strat de zăpadă în Munții Rodnei, la peste 2.300 de metri altitudine

Imagini incredibile în Munții Rodnei! În noaptea de marți spre miercuri a nins, deși ne aflăm în toiul verii. S-au înregistrat temperaturi extrem de scăzute, iar informația a fost confirmată de primarul orașului Borșa, județul Maramureș, Sorin Timiș.

A nins în mijlocul verii! Strat de zăpadă în Munții Rodnei, la peste 2.300 de metri altitudine

‘Noaptea trecută a fost destul de rece, chiar foarte rece pentru luna iulie, dimineaţă la ora 7,00, în Borşa se înregistrau 10 grade Celsius, iar pe vârful Pietrosul Rodnei se puteau vedea din oraş petice mari de zăpadă, semn că, în timpul nopţii, a nins.

Sus pe vârf era cernut alb. În luna iulie eu nu îmi aduc aminte să fi nins, în urmă cu 15 ani, în luna august, a mai fost o fulguială sus pe munte, dar nu în iulie’, a declarat Sorin Timiş.

'PLEACĂ Marco'! Adevărul despre ELIMINAREA Prințului, după ce s-a anunțat că a fost dat afară
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă

Primarul a mai declarat că a nins și în august 2004, tot în zona montană. Potrivit acestuia, temperatura se menține scăzută și miercuri dimineață, fiind 10 grade în centrul orașului Borșa.

Sursa: hotnews.ro

„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Share
Publicat de
-
Tags: iulie 2019 muntii rodnei ninsoare zapada