Costin Mărculescu a fost descoperit decedat în propriul apartament în noaptea de miercuri spre joi. Actorul nu mai fusese văzut de vecini de foarte multe zile.
Potrivit spynews.ro, animalul de companie al lui Costin Mărculescu a fost cel care a alarmat locatarii blocului, lătrând puternic timp de mai multe zile.
Actorul locuia într-un bloc din Sectorul 3 al Capitalei, cu chirie.
Cunoscuții au încercat să îl contacteze și la telefon sau pe rețelele de socializare, însă acesta a fost de negăsit.
Trupul actorului a fost descoperit într-o stare avansată de putrefacție. Trupul lui Costin Mărculescu urmează a fi transportat la Institutul de Medicină Ilegală, în vederea stabilirii cauzei decesului.
Actorul a fost găsit în cadă, au declarat surse din cadrul ISU, pentru Mediafax.
„Au fost solicitate și echipaje din cadrul ISUBIF, iar în prezența unor martori s-a pătruns în locuință, unde a fost găsit decedat un bărbat. Cazul fost preluat de Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei”, precizează Poliția București.
Câinele actorului a fost luat de autoritatea pentru supravegherea și protecția animalelor pentru îngrijiri.
Născut la 29 iunie 1969 la Craiova, Costin Mărculescu a debutat în televiziune în anul 1984, la vârstă de 15 ani, în două piese TV “Misiune specială” și “Ecaterina Teodoroiu”, iar în Cinematografie în 1985, în filmul regizoarei Cristiana Nicolae “Al patrulea gard lângă debarcader”, conform Cinemagia.
În 1986 a jucat în, “Liceenii” alături de Ștefan Bănică Jr., Oana Sârbu, Mihai Constantin, Tudor Petruț, Cesonia Postelnicu, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu, George Ivașcu.
A absolvit Academia Națională de Teatru și Film I.L. Caragiale promoția 1989 – 1993. A fost invitat în emisiuni de divertisment în calitate de actor sau cântăreț.
Jurnalista Mara Bănică a fost prietenă cu Costin Mărculescu. Aceasta este șocată de dispariția actorului. Jurnalista crede că artistul crede că ar fi făcut infarct.
„Eu sunt extraordinar de șocată. Am vorbit cu el în pandemiei, cu el și cu cu mai mulți prieteni. Era cum îl știi tu în ultima vreme, rău îl știam cu toții că na, nu era foarte bine. Nu știu, cred și bănuiesc că făcut infarct”, a spus Mara Bănică la emisiunea ”Xtra Night Show”
Mara Bănică și-a amintit și de un episod care a avut loc în urmă cu câțiva ani.
„Acum 2-3 ani am chemat SMURD, pentru că a avut o tensiune extrem de mare, intrase în panică, lăsese două numere de telefon: al lui Pepe și al meu, în cazul în care se întâmplă ceva. Când s-a făcut bine, eu am stat pe toată perioada cu el acolo, și i-am zis săracul: „mă, dar tu ai înnbeunit? Cum să lași numerele astea să le scrii?” și a zis că: „nu, domnule, că dacă pățeam ceva să mă înmormântați voi. (…) El are un tată foarte, foarte în vârstă, din ce știu eu și o soră. O să vedem de mâine încolo ce… (…) Va trebui înmormântat cumva și va trebuie să vorbim cu familia să vedem de ce au nevoie. Eu sunt șocată efectiv”, a mai spus Mara Bănică, citată de spynews.ro.
Jurnalista Mara Bănică a vorbit și despre problemele de sănătate pe care le avea Costin Mărculescu.
„Costin a avut o depresie când și-a pierdut toți banii din firmă și nu și-a mai revenit din ea. S-a afundat din ce în ce mai rău. Să-l ierte Dumnezeu, să-l odihnească! Doctorul de pe SMURD i-a zis atunci de față cu mine că va trebui să ia toată viața un tratament pentru inimă”, a explicat ea.
Oana Roman a transmis un mesaj în mediul online după moartea lui Costin Mărculescu.
”Nu lipsea de la nici o petrecere pe care o făceam . Îl invitam mereu pentru că era sarea si piperul. Glumea , cânta și se simțea bine. E greu să conștientizez că nu mai e! Drum lin acolo sus prietene!”, a spus vedeta.