Categorii: Lifestyle Timp liber

9 septembrie, Sfânta Ana! Obiceiuri și rugăciuni pe care să le respecți în această zi

Pe 9 septembrie, credincioșii sărbătoresc Sfinții și Drepții părinți Ioachim și Ana, Sfântul Cuvios Dimitrie de la Vorona, Sfântul Mucanic Severian, Cuviosul Teofan Mărturisitorul și Sfântul Petru Claver.

9 septembrie, Sfânta Ana! Obiceiuri și rugăciuni pe care să le respecți în această zi

Se spune că în această zi se respectă anumite tradiții și obiceiuri, iar cel care muncește va suferi pe viitor. Sfinții Ioachim și Ana au legătură cu cuplurile care nu au putut să aibă copii și sunt considerați ocrotitorii celor care își doresc copii.

Potrivit calendarului creștin ortodox, pe 9 septembrie nu ai voie să speli haine, deoarece este lipsă de respect față de mama Sfintei Fecioare Maria. Cele care spală azi vor sărăci,

De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

În plus, e bine să cumperi un cadou unui copilaș din familie pentru cinstirea Sfintei Ana, protectoarea celor mici și a femeilor însărcinate. Cele care sunt deja gravide trebuie să intre în biserică pentru o sarcină ușoară.

9 septembrie, Sfânta Ana! Nu trebuie să există supărări între părinți și copii astăzi, pentru că se spune că relația se va răci pentru tot restul vieții.

Simona Halep iubește din nou. Cine e bărbatul misterios care i-a luat locul lui Toni Iuruc?
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după ce s-a afișat întâi cu logodnica și...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important